Dragă Gyuszi, care mergi înaintea noastră,
În timp ce scriu aceste rânduri, ne pregătim pentru un spectacol grandios în întâmpinarea noului an aici în Pesta, și, conform regulilor stricte ale înmormântării secuiești, nu am nici cea mai mică șansă să particip la ultima ta călătorie.
A fost o lovitură descurajantă pentru noi toți, prima generație transilvăneană a Casei Dansului Popular, să auzim de stingerea ta. Ne înfierăm și ne frământăm în sinea noastră, întrebându-ne de ce a trebuit să fie așa. Ne spunem, de te-ai fi mutat aici, atunci poate; de-ai fi lăsat în urmă stresul, atunci poate; de ți-ai fi considerat serviciul încheiat și de te-ai fi odihnit, atunci poate. Dar „Domnul spuse: dă-o-n-colo”. Și am rămas stupefiați la vestea morții tale; încercăm să ne dăm seama unde am greșit; de ce tocmai acum; de ce, dintre toți oamenii, Tu; de ce, de ce.
Destinul tău a fost unul miraculos. Ai fost printre noi la începuturile mișcării Casei Dansului Popular; te-a atins și pe tine cultura satului, pe atunci încă aflată în ultima sa înflorire; ai luat-o în inima ta și nu ai mai lăsat-o să plece. Ai luptat alături de noi pentru ca ea să nu se sfârșească niciodată, pentru ca ea să trăiască și să continue să înflorească, chiar și atunci când această stăruință se lovea de vântul ce bătea dinspre Occidentului global sau, uneori, de Securitate. De atunci, fiecare pas de-al tău a fost făcut în cercul magic al acestei culturi, oriunde te-ar fi aruncat soarta sau sistemul de plasament socialist, situația de „cum se poate” din România. Ai rezistat la Bacău, la Securitate, dar și la Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe, unde ți s-a împlinit viața, care acum s-a săvârșit.
De-ai mai putea împărtăși cu cei adunați aici să te plângă toate experiențele pe care le-ai acumulat din această cultură sortită pieririi și pe care, în felul tău modest, ai ajutat să le transmiți la atât de mulți oameni! Festivalurile de la Sfântu Gheorghe, spectacolele excelente cu „Háromszék”! În spatele fiecăruia a stat voința ta grijulie, binefăcătoare, prin care Ansamblul de dansuri „Háromszék” a devenit unul de probabil cele mai înalte standarde, cel puțin pentru mine, și a stabilit Sfântu Gheorghe ca un bastion al dăinuirii culturii tradiționale țărănești.
Pentru mine, pierderea este încă de nemăsurat. În timp ce încerc să trec peste sutele de kilometri care ne despart, îmi este la fel de evident că, împăcându-ne cu voința lui Dumnezeu, trebuie să te lăsăm să pleci.
Continuă, deci, pe calea care ți-a fost orânduită, dragul meu prieten! Îți doresc să vezi chipul milostiv al lui Dumnezeu! „Te Deum” va răsuna vineri aici la Budapesta, conform dorinței mele, și pentru tine.
Kelemen László
